Comunicate
Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești în parteneriat cu Organizația colectivă C.C.R. Logistics Systems RO anunță premierea la Concursul "Deșeurile de echipamente electrice și electronice și biodiversitatea" care s-a desfășurat on-line pe www.ratsp.ro în perioada 05.06.2010 - 05.07.2010.
R.A.S.P. împreună cu C.C.R. Logistics Systems RO S.R.L organizează la nivel local colectarea de D.E.E.E., Campaniile naționale "Marea Debarasare" si actiuni de informare si constientizare a utilizatorilor finali de produse EEE.
Premiile concursului mai sus amintit sunt susținute financiar de CCR Logistics Systems RO S.R.L. Se vor acorda 8 premii in valoare totala de 2.500 lei, constând in echipamente electrice si electrocasnice pentru toti cei 8 participanți.
Campania de informare-conștientizare va continua pe parcursul verii prin tombola "PROTEJEAZĂ NATURA!" și se desfășoară ca parte a activității C.C.R. Logistics Systems RO de încurajare a consumatorilor finali să colecteze selectiv deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a contractului încheiat între C.C.R. Logistics Systems RO S.R.L. și Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești (R.A.S.P.).
Tombola se desfășoară în perioada iunie 2010 - martie 2011, având trei etape, cu o frecvență trimestrială.
Regulamentul este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile în România. Datele de extragere a câștigătorilor tombolei vor fi făcute publice pe site-ul www.ratsp.ro și www.relectra.ro.
La concurs pot participa toate persoanele fizice care au completat cu toate datele solicitate "biletul de tombolă" primit la predarea unui aparat electric sau electronic uzat nedezmebrat.
Pentru fiecare echipament predat, se primește câte un bilet de tombolă.
Este interzisă participarea la concurs a angajaților, colaboratorilor sau rudelor angajaților Organizatorului, a colaboratorilor, rudelor angajaților și angajaților R.A.S.P. Ploiești, precum și a persoanelor împuternicite de Organizator cu distribuirea biletelor de participare la tombolă.
Premiile în cadrul Tombolei "PROTEJEAZĂ NATURA!" C.C.R. Logistics Systems RO S.R.L. oferă premii constând în aparatură electrică și electronică în valoare de 7.500 lei. Premiile se atribuie în baza tragerii la sorți.
Obiectivul acțiunilor comune constă în eficientizarea procesului de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice prin oferirea unui nivel ridicat de informație cât și însușirea de cunoștințe pentru cetățeni, în sensul gestionării eficiente a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, la nivelul municipiului Ploiești.
Lista castigatorilor la concursul "D.E.E.E. si biodiversitatea"
Concurs "D.E.E.E. si biodiversitatea"
Informatii suplimentare despre acest subiect puteti solicita Biroului Protectia Mediului din cadrul R.A.S.P. Ploiesti.
vizitatori unici
publicat: Biroul Protectia Mediului
15 iulie 2010




